galsuceavasudest

Un schimb de bune practici cu alte Grupuri de Acțiune Locală

Învățăm unii de la alții – schimb de bune practici între Asociația Grupul de Acțiune Locală Suceava Sud-Est, Asociația GAL Stejarul, Asociația GAL Colinele Iașilor și GAL Valea Șomuzului.

Locul desfășurării: comuna Boroaia.

Prin această întâlnire, desfășurată joi, 30 iulie 2026, ne-am propus să împărtășim experiențe, să promovăm exemple de succes și să consolidăm parteneriate durabile pentru viitor.

Programul a inclus prezentări susținute de GAL-urile participante, în cadrul cărora au fost evidențiate proiecte de succes implementate în teritoriile acestora, precum și vizite în teren la investiții realizate în comuna Boroaia.

Participanții au avut astfel oportunitatea de a analiza exemple concrete de bune practici și impactul acestora asupra dezvoltării locale.

Pe parcursul activității, primarul comunei Dolhești, Cristinel Neculai Bărculescu, și-a exprimat aprecierea față de activitatea GAL Suceava Sud-Est și rezultatele obținute până în prezent în implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală prin intervenția DR-36. Totodată, acesta a evidențiat importanța cooperării dintre Grupurile de Acțiune Locală, subliniind că schimburile de experiență contribuie la identificarea unor soluții eficiente și la dezvoltarea durabilă a comunităților rurale.

În cadrul vizitelor au fost prezentate două investiții reprezentative implementate în comuna Boroaia:

„Modernizare/Renovare (Etapa I) și dotare Centru Social Multifuncțional de Zi”.
Beneficiar: Parohia Boroaia I
Valoare totală: 123.929,88 euro

„Dotarea cabinetului veterinar din comuna Boroaia, județul Suceava”
Beneficiar: SC BUCOVINAVET SRL
Valoare totală: 42.810,18 euro

Aceste investiții evidențiază impactul pozitiv al finanțărilor acordate prin GAL asupra dezvoltării comunităților rurale, contribuind atât la îmbunătățirea serviciilor sociale, cât și la susținerea mediului antreprenorial local.

La eveniment au participat primari, viceprimari și lideri locali din cele cinci localități membre ale GAL Suceava Sud-Est, alături de reprezentanții celor trei GAL-uri partenere.

Mulțumim tuturor participanților pentru implicare, deschidere și contribuția la succesul acestei întâlniri!

Schimbul de bune practici și prezentarea proiectelor de succes implementate în teritoriile GAL participante reprezintă un pas important în consolidarea cooperării și în dezvoltarea unor inițiative valoroase pentru comunitățile rurale.

Rămâneți alături de noi pentru a descoperi și alte activități și proiecte desfășurate în cadrul GAL Suceava Sud-Est.

Grupul de Acțiune Locală Suceava Sud Est acoperă un teritoriu format din cinci Administrații Publice Locale din județul Suceava: Boroaia, Dolhești, Drăgușeni, Forăști și Vadu Moldovei.

Teritoriul acoperit cuprinde 28 de sate cu o suprafață de 258,41 kmp.

Regiunea este situată în sud estul județului Suceava, având următoarele limite geografice în nord – comunele Preutești, Liteni, Vulturești, Est – orașul Dolhasca, Vest – comunele Râșca, Bogdănești, Baia, Fântâna Mare, sud – județele Iași și Neamț.

Grupul de Actiune Locala Suceava Sud Est © 2026. Toate drepturile rezervate.